În această după-amiază de joi, avem plăcerea de a vă oferi spre lectură:
Lucruri mai grave decât moartea
şi
Calea creştin-ortodoxă, pe scurt
Lucruri mai grave decât moartea
Domnul V.A. Petcu, ce cunoscuse multe la viaţa lui, tocmai stinse televizorul şi se gândea să reformuleze una din ideile mai vechi care-i dădeau târcoale. Soarele de primăvară bătea prietenos în şezlongul pe care stătea. Îşi scoase ochelarii şi-şi frecă ochii căscând. Cu ochelarii încă în mână, începu: "Cu siguranţă există lucruri mai grave decât moartea. Să nu uităm că indienii din America de Nord considerau moartea uşoară ca pe un privilegiu, rezervat doar prizonierilor care dovediseră curaj în luptă. Restul aveau parte de chinuri îndelungate. Tot despre chinuri e vorba şi în cazurile unor boli grave, a unor paralizii sau a unor forme incurabile de boală, care au riscul de a fi contagioase- cazuri în care moartea este considerată o uşurare. Ca o uşurare se uită la moarte şi cei care au o minte de copii, şi refuză să facă ceea ce lor li se pare că nu e bine, chiar şi dacă asta implică lichidarea. Sau cei care, dimpotrivă, înzestraţi cu un simţ estetic deosebit de rafinat, nu pot să accepte o viaţă pliciticoasă, monotonă sau pur şi simplu stupidă." Dinspre bucătărie se auzea zgomotul făcut de soţia sa care tăia legume pe tocul de lemn. "Evident, opusul vieţii nu este moartea, ci, să zicem, indiferenţa, aşa cum opusul cuvântului nu este tăcerea, ci gălăgia."
Calea creştin-ortodoxă, pe scurt
Mare gogomănie să cauţi a vorbi, şi încă pe scurt, despre calea creştin-ortodoxă. Aşa este. Însă asta nu ne împiedică deloc să o facem. Mi-aduc aminte, în duminicile în care mergeam la biserică, nu rareori mi era dat să mă gândesc la sarmale şi cozonaci, la ce aş putea să cumpăr, sau la cum aş putea să fac rost de nişte bani, ba uneori mi se părea că vedeam şi vreo fată care parcă mi-era cunoscută. Şi între două duminici multe se mai întâmplau, inclusiv până sâmbătă noaptea, ceea ce mă făcea uneori duminica să vin mai târziu sau să plec mai repede. ;S cu toatea astea, nu am inteles sa renunt si acum daca am avut rabdare, nu am facut chiar rau. Cine îşi închipuie că mersul la biserică te face un fel de sfânt se înşeală. E ca şi cum ai spune că e un pic jenant să te duci la doctor cu vreo boală. Aşa că, fără alte introduceri, calea creştin-ortodoxă e ca o barcă ce are două vâsle – rugăciunea şi postul, şi e de preferat să se vâslească la ambele cu aceeaşi forţă, altfel barca va coti fie spre stânga, fie spre dreapta. Apoi creştinii practică iubirea înţeleasă ca prietenie cu fiecare om. Aceasta nu presupune neapărat să faci ceva, ci mai degrabă să renunţi la obstacolele care pot să apară în relaţia ta cu celălalt, obstacole cauzate de diferite pricini. Creştinii ortodocşi cred în nemurirea sufletului, care poate să fie obţinută de fiecare om ce urmează modelul lui Iisus Hristos, care a înviat din morţi, acum aproape două mii de ani. Creştinii formează biserici, care, în tradiţiai ortodoxă ‘tin de fiecare limbă şi neam în parte şi participă la slujbe, care se fac seara – vecernie, dimineaţa – utrenie, Sfânta Liturghie, de sărăbători, şi alte momente. Creştinii merg la icoane, folosesc textele Noului Testament, interpretările Tradiţiei din primul mileniu, sfaturile părinţilor şi duhovnicilor. Preoţii creştinilor au principalul scop de a săvârşi sfintele taine – între care enumerăm – euharistia, spovedania, botezul, căsătoria, sfîntul maslu. Cea mai importantă este euharistia, prin care creştinii se împărtăşesc în timpul slujbei cu trupul şi sângele lui Hristos.
Later edit / după pauza de cafea
În concluzie, problema nu se pune dacă mori sau nu, ci dacă înviezi, şi cu acestea, putem pune punct întâlnirii din această seară.
